Iisus este Dumnezeu

Iisus este Dumnezeu și a venit pe pământ de la Dumnezeu Tatăl pentru a ne salva. De la început, El a fost "Dumnezeu cu noi". Credința în Iisus ne poate elibera de căile noastre greșite și ne promite viața veșnică. Iisus și Dumnezeu Tatăl lucrează împreună și ne arată, prin tot ce fac, cum să trăim corect. Iisus trăiește și vorbește conform învățăturilor primite de la Tatăl, arătându-ne astfel prezența constantă a lui Dumnezeu în viața Sa. Iisus ne arată ce înseamnă adevărata viață și ne îndeamnă să-L urmăm pentru a avea această viață din belșug. El dă viață cui dorește și are autoritatea de a ne judeca pe baza credinței noastre și a faptelor noastre bune. Fiind om, El ne cunoaște bine și ne înțelege problemele și nevoile. Dacă urmăm învățăturile lui Iisus și credem în El, vom deveni adevărați discipoli și vom cunoaște adevărul, care ne va elibera. Mulți oameni sunt prinși în capcana propriilor greșeli și păcate, dar Iisus ne poate elibera dacă acceptăm învățăturile Sale. Dacă nu facem acest pas și nu ne pocăim, nu vom recunoaște că Iisus este Dumnezeu și nu vom înțelege bunătatea Lui. Așadar, pocăința și urmarea lui Iisus sunt esențiale pentru a recunoaște divinitatea Lui și pentru a trăi o viață plină de sens și împlinire. Iisus este sursa vieții și adevărului, iar prin El putem găsi eliberare și pace. Alegând să-L urmezi pe Iisus, vei descoperi o nouă dimensiune a existenței tale, plină de speranță și bucurie.

Învățăturile Fundamentale ale lui Iisus

Primele patru cărți ale Noului Testament, cunoscute sub numele de Evanghelii sau „vești bune”, ne spun cele mai importante povești și fapte istorice din Biblie – viața, lucrarea și învățăturile lui Iisus Hristos. Cele patru Evanghelii, și anume Matei, Marcu, Luca și Ioan, sunt scrise din perspective diferite și unice. Cu toate acestea, învățăturile și viața lui Iisus descrise în fiecare Evanghelie se susțin și se completează reciproc, oferindu-ne o imagine completă a vieții lui Hristos și a caracteristicilor Sale ca învățător. Iisus a slujit pe pământ timp de aproximativ trei ani. În acești ani, mulțimi de oameni veneau să-L asculte, să-L urmeze și să învețe de la El oriunde și oricând predica. Învățăturile Sale acoperă cele mai importante subiecte din viață, influențând și schimbând milioane de vieți. Acestea rămân puternice chiar și astăzi, la 2.000 de ani după moartea și învierea lui Hristos. Dacă învățăturile lui Iisus au supraviețuit mai mult de două mii de ani și influența lor rămâne neschimbată, înseamnă că înțelepciunea acestor învățături este cea mai mare din istorie. Cu numeroasele teme ale lui Hristos, de la predici la pilde, este dificil să alegem care sunt principalele Sale învățături. Totuși, toate învățăturile lui Iisus contează, deoarece au impact asupra vieților din trecut, prezent și viitor. Învățăturile Sale sunt folositoare pentru a învăța, mustra, corecta și pentru a ne antrena în neprihănire (2 Timotei 3:16). În rezumat, învățăturile fundamentale ale lui Iisus se concentrează pe instrucțiunile pe care le-a oferit în timpul vieții Sale pe pământ.

Iubește-L pe Dumnezeu: Cea Mai Mare Poruncă

Marcu 12:28-30 - Când un cărturar l-a întrebat pe Iisus care este cea mai importantă poruncă dintre toate, Iisus a răspuns că este să-L iubim pe Dumnezeu. Însă, următoarele cuvinte ale lui Iisus pot părea copleșitoare pentru oricine le aude prima dată. Iisus a spus că trebuie să-L iubim pe Domnul, Dumnezeul nostru, cu toată inima, cu tot sufletul, cu tot cugetul și cu toată puterea noastră (Marcu 12:30-31). Acest verset este interesant deoarece frazele sunt foarte specifice, subliniind necesitatea de a-L iubi pe Dumnezeu cu întreaga noastră ființă. Aceasta este cea mai mare poruncă: să-L iubim pe Dumnezeu cu tot ceea ce suntem. Dumnezeu caută oameni care să-L iubească cu toată ființa lor. Nu doar că Dumnezeu ne iubește mai mult decât suficient, dar El ne oferă tot ce avem nevoie în fiecare zi, dându-Și chiar și singurul Său Fiu pentru salvarea omenirii. Cunoscând și experimentând dragostea pe care Dumnezeu o are pentru noi, nu ar trebui să-L iubim și noi, dându-I întreaga noastră ființă? Cu siguranță, putem să-L iubim pe Dumnezeu doar pentru că El ne-a iubit mai întâi (1 Ioan 4:19).

Cu Toată Inima Ta

Sufletul, mintea, inima și puterea reprezintă diferite părți ale ființei noastre. A-L iubi pe Dumnezeu cu toată inima noastră înseamnă să-L iubim cu voința și capacitatea noastră rațională. Inima este nucleul ființei umane, așa că trebuie să-L iubim pe Dumnezeu din adâncul nostru. A-L iubi pe Dumnezeu cu toată inima înseamnă să dorim și să decidem să-L iubim cu tot ceea ce este în noi. Biblia ne spune că din inimă izvorăște viața (Proverbe 4:23). Acolo începe viața. Tot ceea ce facem izvorăște din inimă. Din prisosul inimii vorbește gura (Luca 6:45). Mai mult, se spune că omul bun scoate lucruri bune din comoara bună a inimii, iar omul rău scoate lucruri rele din comoara rea. Observați că tot ce facem în exterior este o manifestare a ceea ce păstrăm în interior. Prin urmare, dragostea noastră pentru Dumnezeu ar trebui să înceapă din miezul ființei noastre, astfel încât această dragoste din interior să poată revărsa în exterior prin cuvintele și acțiunile noastre.

Cu Toată Mintea Ta

A-L iubi pe Dumnezeu cu toată mintea noastră înseamnă a-L iubi intelectual. Nu vorbim doar despre conștientizarea intelectuală a cine este Dumnezeu sau despre cunoașterea iubirii noastre pentru El. Când mintea noastră tânjește după Dumnezeu, când Îl avem constant în gândurile noastre și încercăm necontenit să facem ceea ce credem că Îl va mulțumi, aceasta înseamnă să-L iubim cu toată mintea noastră. Când Îl iubim pe Dumnezeu, căutăm să-L cunoaștem mai bine și să cunoaștem Cuvântul Său. Filipeni 4:8 ne sfătuiește să ne gândim la lucruri adevărate, onorabile, drepte, pure, frumoase, lăudabile, excelente și demne de laudă.

Cu Tot Sufletul Tău

Sufletul semnifică viața. Poate reprezenta capacitatea noastră de a iubi emoțional. Biblia folosește de obicei sufletul pentru a denota sentimente și emoții. De exemplu, în Psalmul 42:11, se spune „Pentru ce te mâhnești, suflete al meu, și gemi înăuntrul meu?” Domnul ne-a creat ființe emoționale pentru a nu doar înțelege dragostea Lui pentru noi, ci și pentru a o simți, a o experimenta, astfel încât să avem și noi aceeași capacitate emoțională de a-L iubi pe Dumnezeu.

Cu Toată Puterea Ta

A-L iubi pe Dumnezeu cu toată puterea noastră înseamnă a-L iubi cu capacitatea noastră fizică. Domnul ne-a dat atribute fizice, talente și forță pentru a le folosi în a-I da onoare numelui Său. Trupul nostru fizic ne permite să-L slujim. Dragostea noastră pentru Dumnezeu trebuie să fie plină de zel și energie, deoarece izvorăște din voință și pasiune. Orice dragoste pe care o avem în inimă, suflet și minte se manifestă fizic. Prin urmare, trebuie să-L iubim pe Dumnezeu cu întreaga noastră ființă.

Iubește-ți Aproapele

Marcu 12:31-33
A doua mare poruncă, esențială în învățăturile lui Iisus despre relațiile cu ceilalți, este să-ți iubești aproapele ca pe tine însuți. Când un fariseu l-a întrebat pe Iisus care este cea mai importantă poruncă, a fost de acord cu răspunsul lui Iisus că trebuie să-L iubim pe Dumnezeu și să ne iubim aproapele ca pe noi înșine. Fariseul a adăugat că aceste porunci sunt mai valoroase decât toate arderile de tot și sacrificiile. Iisus i-a spus că acest fariseu nu este departe de împărăția lui Dumnezeu. A-ți iubi aproapele poate părea ușor, dar a face acest lucru la fel cum te iubești pe tine însuți necesită efort, răbdare și înțelegere. Dacă ne iubim aproapele așa cum ne iubim pe noi înșine, nu va mai exista loc pentru egoism și nu ne vom considera superiori altora. Pentru a se justifica, un alt fariseu l-a întrebat pe Iisus cum poate obține viața veșnică. Discuția a revenit la cele două mari porunci: a-L iubi pe Dumnezeu și a-ți iubi aproapele. Fariseul a întrebat: „Cine este aproapele meu?” Iisus i-a răspuns cu pilda Bunului Samaritean.

Pilda Bunului Samaritean

Luca 10:25-37
Printre numeroasele învățături ale lui Iisus, pilda Bunului Samaritean este una dintre cele mai cunoscute din Biblie. Aceasta povestește despre un samaritean care a ajutat un om jefuit, bătut și lăsat pe drum, aproape mort. Un preot și un levit au văzut omul, dar nu au făcut nimic. Însă când un samaritean l-a văzut, i-a fost milă de el și i-a oferit ajutorul necesar. Pilda ne învață despre responsabilitatea noastră față de ceilalți, indiferent de cine suntem. Este important de menționat că a fost samariteanul cel care a ajutat omul, nu preotul sau levitul care slujeau în Templul Sfânt. În acea vreme, evreii îi disprețuiau pe samariteni, considerându-i drept paria pentru că trăiau cu păgâni și defilau religia evreiască. Evreii și samaritenii se urau și se opuneau reciproc. Cu toate acestea, Bunul Samaritean din poveste l-a ajutat pe evreul care, cel mai probabil, îl ura din cauza originii sale. Așadar, cine este aproapele nostru? Oricine, chiar și cei pe care îi urâm, cei pe care nu îi cunoaștem și cei care ne urăsc. Astăzi, termenul „Bun Samaritean” se referă la cineva care face acte de bunătate aleatorii față de alții, de obicei sub formă de caritate, generozitate sau pur și simplu ajutând. Bunul Samaritean din pildă nu-l cunoștea pe om, dar știa că are nevoie de ajutor. La fel ca samariteanul, ar trebui să ne ajutăm și să ne iubim unii pe alții, adică pe aproapele nostru.

***În continuare, vă invit să explorați alte pilde fascinante și inspiratoare, care oferă lecții valoroase și înțelepciune profundă.***

Sfânta Treime

Un om simplu călătorea pe un drum de ţară, în tovărăşia unui preot. Vorbind ei de una de alta, omul şi-a arătat o nedumerire: - Cuvioase părinte, nu pot înţelege cum de în Sfânta Treime sunt trei Persoane care formează Una singură. Cum de Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh sunt trei persoane unite, nedespărţite, dar fără a se amesteca una cu cealaltă? - Fiul meu, îi răspunse cu răbdare preotul, sunt şi lucruri mai presus de gândirea noastră păcătoasă, însă ceea ce spui nu este atât de greu de priceput. Să privim, de exemplu, soarele! Să zicem că sfera de foc, ce dăinuieşte acolo de veacuri, este Tatăl. Apoi, să spunem că lumina care ne vine de la soare este Fiul, lisus Hristos, Ce a venit să ne lumineze viaţa şi să ne scape de păcate. Apoi, căldura, care vine tot de la soare pentru a ne încălzi, să zicem că ar fi Sfântul Duh, Care, cu dragostea Sa, ne încălzeşte mereu sufletele îngheţate de răutate. Vezi tu, fiul meu, soarele cu lumina şi cu căldura lui nu sunt unul şi acelaşi lucru şi, cu toate acestea, cele trei rămân diferite când vorbim despre fiecare? La fel şi în Sfânta Treime, Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh sunt Unul şi Acelaşi Dumnezeu, Căruia noi, credincioşii, ne închinăm. Omul, ca şi toate celelalte vietăţi şi lucruri, este creat de Dumnezeu din iubirea sa infinită. Dar omul este doar o creatură şi înţelepciunea sau puterile sale nici nu pot fi comparate cu cele ale Domnului, însă oamenii mândri păcătuiesc îndrăznind să creadă că nimic nu este mai presus de ei şi că toate, mai devreme sau mai târziu, le sunt accesibile. Omul credincios ştie însă, că nu mintea şi nici puterea, ci doar iubirea le poate cuprinde pe toate. "Nădejdea mea este Tatăl, Scăparea mea este Fiul, Acoperământul meu este Duhul Sfânt. Treime Sfântă, mărire Ţie! " (Sfântul Ioanichie)

Al patrulea mag

Există o poveste tare veche, care spune că, de fapt, au fost patru magi doreau să se închine Mântuitorului, la naşterea Sa. Cel de-al patrulea şi-a vândut tot ce avea şi, cu banii obţinuţi, a luat trei pietre scumpe: un safir, un rubin şi o perlă, pe care să le ducă în dar Mântuitorului. Grăbindu-se să ajungă în Babilon, unde îl aşteptau cei trei magi, acesta a întâlnit pe drum un om rănit, pe care nimeni nu îl ajuta. L-a dus pe bietul om la un doctor căruia i-a dat safirul pentru a-l îngriji pe bolnav până ce se va însănătoşi complet. Toate acestea l-au întârziat. Când a ajuns la locul întâlnirii, magii plecaseră deja fără el, însă nu s-a descurajat, ci şi-a continuat drumul singur, călăuzit de steaua ce-l ducea spre Bethleem. Ajuns aici, a aflat că magii L-au găsit deja pe prunc, că soldaţii lui Irod omoară toţi copiii nou-născuţi şi că Sfânta Familie a plecat spre Egipt, pentru a se feri de mânia regelui. Chiar în faţa sa, un soldat încerca să-i smulgă unei tinere femei copilul pentru a-l omorî. Femeia îşi apăra cu disperare pruncul. Magul i-a arătat soldatului necruţător rubinul şi i-a spus: - Lasă copilul să trăiască şi îţi voi da această piatră scumpă. Nimeni nu va afla de târgul nostru. Ademenit de nestemată, soldatul a luat piatra, îndepărtându-se grăbit. Tânăra femeie i-a mulţumit străinului cu lacrimi de bucurie şi recunoştinţă. Acesta s-a hotărât să-L caute mai departe pe Mântuitor. Acum, mai avea un singur dar, perla. A plecat şi el spre Egipt, unde, ani de zile, L-a căutat pe Iisus, însă fără nici un rezultat. După 30 de ani, a aflat că undeva, în Palestina, Mântuitorul propovăduieşte Evanghelia. Bucuros că, în sfârşit, ştie unde îl poate găsi, s-a grăbit spre ludea. Ajuns la Ierusalim, spre seară, a aflat că Iisus Hristos este răstignit pe Dealul Căpăţânii. S-a grăbit magul spre locul acela cu dorinţa să-L vadă în viaţă pe Mântuitor, să-I ducă darul său pe care îl păstrase de atâta timp. însă, prin faţa lui au trecut doi soldaţi romani ce duceau în sclavie o tânără evreică. Oprindu-i, magul le-a spus: - Dacă îi daţi drumul fetei, vă dăruiesc această perlă. O puteţi vinde şi împărţi banii. Veţi câştiga mult mai mult lăsând fata liberă. Lacomi, soldaţii au luat perla, eliberând-o pe tânără, care, plângând de fericire, nu ştia cum să-i mulţumească străinului. Dar magul, rugându-se cerului să-L vadă măcar o clipă pe Mântuitor, se grăbea spre Golgota. Acum, nu mai avea nimic. Îi era ruşine să se închine împăratului împăraţilor fără nici un dar. Însă, când a ajuns lângă Cruce, Mântuitorul S-a uitat drept spre el şi i-a spus: - În sfârşit, ai venit. Tu mi-ai adus cele mai frumoase daruri ... - Bine, dar nu mai am nimic, ce Ţi-am adus eu? - a întrebat mirat magul. - Tot ce duceai cu tine ai dat celor neajutoraţi. Dându-le lor, Mie Mi-ai dat. Darul tău a ajuns la Mine şi, îţi spun, că el este cel mai însemnat, căci, acela care îl iubeşte pe Dumnezeu, îi iubeşte pe oameni. Cine nu caută nevoile celorlalţi spre a fi de folos cu ce poate, nu va găsi mulţumire şi bucurie, nu va afla adevărata viaţă. Cu cât te apropii mai mult de oameni, cu atât eşti mai aproape de Dumnezeu. "Să dorim binele fraţilor noştri şi mântuirea tuturor oamenilor mai mult decât pe a noastră. " (Sfântul Teodor Studitul)

Taina Sfintei Spovedanii

Discutând despre cele sfinte, un om îi spuse unui călugăr: - Părinte, eu cred în Dumnezeu, însă nu prea merg la Biserică. Nu am mai fost la slujbe sau la spovedanie de mult timp şi mi cred că este neapărat să mergi. Este suficient să crezi în Dumnezeu şi atât. - Fiule, îi spuse atunci călugărul, ai o cămaşă foarte frumoasă. Nedumerit, omul nu a mai ştiut ce să zică, însă călugărul a continuat: - Spune-mi, porţi toată ziua această cămaşă? - Da, răspunse omul. - Dar două zile, o porţi? - S-ar putea. - Dar o săptămână sau o lună, o porţi? - Nu, părinte, bineînţeles că nu. - De ce? - îl mai întrebă călugărul ca şi când nu ar fi priceput. - Fiindcă se murdăreşte şi trebuie spălată. Abia după aceea o iau iarăşi pe mine, când este curată şi frumoasă. - Păi, vezi, fiule! Aşa cum se murdăreşte cămaşa ta şi trebuie spălată pentru a o purta iarăşi, la fel şi sufletul se "murdăreşte" de păcate şi răutate şi cum 1-ai putea curăţa dacă nu la spovedanie şi la slujbe, prin dragostea şi harul Domnului?! "Intră în Biserică şi te căleşte! Aici nu se trage la judecată, ci se dă iertarea păcatelor. " ( Sfântul Ioan Gură de Aur )

Nemurirea sufletului

Într-o şcoală, la ora de religie, profesorul le vorbea elevilor despre nemurirea sufletului. Văzând chipurile nedumerite ale micuţilor, domnul profesor scoase un ceas mare de masă şi îl arătă tuturor: - Vedeţi cum merge acest ceas? Ca şi un om care trăieşte, tot astfel ceasul ticăie şi rotiţele lui se învârt. După aceea, a pus ceasul pe catedră, i-a demontat cu grijă carcasa de metal şi a scos mecanismul plin de rotiţe mici, ce continuau să se învârtă. - Vedeţi, chiar dacă am scos motoraşul din carcasă, el continuă să meargă. Tot aşa şi sufletul, când părăseşte trupul, după moarte, continuă să trăiască. Sufletul este nemuritor şi, de aceea, trebuie să ne îngrijim nu doar de trupul nostru, ci şi de suflet. Aşa cum aveţi grijă să nu vă murdăriţi hainele sau să nu vă răniţi lovindu-vă, tot aşa trebuie să fiţi mereu atenţi ca nici sufletul vostru să nu se "murdărească" de păcate sau să fie doborât de ispite şi neputinţă. Sufletul trebuie să fie mereu curat, fără răutate şi fără păcat, fiindcă doar aşa el poate primi lumina binecuvântată a dragostei dumnezeieşti. Doar aşa sufletele noastre pot iubi şi pot fi iubite. "Sufletul trăieşte veşnic şi nu poate muri, căci este suflare din suflarea lui Dumnezeu, iar la Judecata de Apei, sufletul iarăşi se va uni cu trupul. " (Sfântul Ioan Gură de Aur)

Tatăl

În timp ce mâncau, un ţăran i-a întrebat pe cei trei fii ai săi: - Ştiţi voi, băieţi, de unde vine mălaiul din care este făcută această mămăligă? - Da, sigur că da! - a răspuns cel mai mic. Din sacul din cămară. Râzând de el, cel mijlociu îi spuse: - Nu-i adevărat! Mălaiul e măcinat din porumbul cules de pe câmp; porumbul a crescut din pământul udat de apa ploilor. Deci, pământul şi ploaia l-au făcut. - Nu ştiţi nimic! - zise şi cel mai mare dintre băieţi. Porumbul acesta vine de la Dumnezeu. E adevărat că a crescut din pământ şi că ploaia l-a udat, dar, dacă Dumnezeu nu ar fi dat vreme bună şi ploaie la timp, porumbul nu s-ar fi făcut, iar noi n-am fi mâncat acum mămăligă. Iată cine L-a făcut: Dumnezeu! Oare avea dreptate vreunul dintre copii? Nu, nici unul! Tatăl lor a arat şi a semănat pământul, a cules porumbul, l-a măcinat la moară şi a adus mălaiul acasă. Tatăl lor a muncit un an întreg pentru ca fiii lui să aibă ce mânca. A muncit, dar s-a şi rugat. Şase zile pe săptămână a fost pe câmp, dar a şaptea a fost la biserică s§ se roage pentru sănătate şi spor în casă. S-a rugat mereu ca Domnul să aibă grijă şi de familia lui, iar Dumnezeu, văzând hărnicia omului, i-a ascultat ruga şi l-a blagoslovit cu o recoltă bogată şi, pe drept cuvânt, meritată. Păcat că fiii lui nu vedeau efortul pe care părintele lor îl făcea pentru ei ... Cu banii câştigaţi atât de greu, părinţii ar putea să cumpere lucruri pentru ei, dar nu fac astfel! Ei renunţă la tot ce îşi doresc, pentru ca fiii şi fiicele lor să aibă de toate. Dacă toţi copiii ar avea grijă de lucrurile lor, atunci părinţii ar fi mulţumiţi. Dar, dacă toţi copiii ar avea grijă, în primul rând, de bunul cel mai de preţ pe care 1-au primit de la părinţi, adică de viaţa lor, pe care s-o trăiască frumos şi fără păcat, atunci toţi părinţii ar fi, cu siguranţă, fericiţi. "Cinsteşte pe tatăl şi pe mama ta, ca bine să-ţi fie ţie şi ani mulţi să trăieşti pe pământ!" (Sfânta Scriptură - Cele zece porunci )